Cercetătorii de la MIDAS (Moon Impacts Detection and Analysis System) au confirmat că o mică explozie de lumină a fost prăbuşirea unei roci pe suprafaţa satelitului nostru natural, scrie Daily Mail.
Impactul a avut loc la ora 23:41 ET în SUA (6:41 ora României) şi a fost înregistrat în multe imagini din jurul lumii.
Astrofizicianul Jose Maria Madiedo a postat imaginile fenomenului incredibil la puţin timp după eclipsă. Deşi a fost foarte scurt, telescoapele MIDAS au înregistrat evenimentul. Madiedo a observat impactul la 5:41, ora Spaniei.
Nu a fost doar simpla şansă că cercetătorii au înregistrat evenimentul. MIDAS are miza de a identifica aceste explozii de pe partea întunecată a Lunii sau regiunea care nu este luminată de Soare într-un anumit moment.
Prin studierea impacturilor se poate determina câte roci lovesc satelitul nostru natural şi de aici se poate indica şansa impacturilor pe Terra.
Eclipsele de Lună, precum cel de la începutul acestei săptămâni, fac mai uşoară observarea potenţialelor impacturi, întrucât fenomenul astronomic întunecă suprafaţa.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Eclipsa totală de Lună din ianuarie 2019. Tot ce trebuie să ştii despre Super-Luna Sângerie
Superluna albastră sângerie: imaginile uimitoare cu triplul fenomen astronomic rar